Roger Federer, celebrul jucător de tenis supranumit și „Domnul Tenis”, va evolua vineri ,la dublu, împreună cu Rafael Nadar, la Laver Cup, în Londra. După 24 de ani de carieră, Federer a anunțat retragerea sa într-o postare pe rețelele sociale. Într-o scrisoare adresată fanilor săi, tenismenul vorbește despre rănile pe care le-a suferit de trei ani încoace și despre cum a muncit ca să revină mereu pe teren în forță.
„Am 41 de ani. Am jucat peste 1500 de meciuri în 24 de ani.Tenisul m-a tratat mereu mult mai generos decât aș fi putut visa vreodată și acum trebuie să înțeleg când este momentul să îmi închei cariera competitivă”, a mai declarat Federer.
Roger Federer și-a anunțat retragerea pe 15 septembrie 2022. La momentul actual, el are 20 de trofee de Grand Slam în palmares, conform observatornews.ro.
sursă foto: the real champs