Scumpiri tot mai mari la alimente

Prețurile alimentelor de bază sunt în continuă creștere iar românii sunt din ce în ce mai nemulțumiți.Specialiștii spun că avem cele mai mari prețuri la alimente din ultimii 20 de ani, iar, cu cât produsele se scumpesc, cu atât puterea noastră de cumpărare scade.

Acum, românii trebuie să știe că nu pot merge la cumpărături doar cu 100 lei în buzunar dacă vor să își umple coșul de cumpărături.

În următoarea perioadă, fermierii ne atrag atenția că prețul cărnii de porc s-ar putea dubla din cauza scumpirii energiei și a furajelor, dar și din cauza pestei porcine africane, care a redus efectivele de porci din România. Astfel, un cotlet de porc care înainte costa între 20 și 22 de lei va putea ajunge la 40 de lei kilogramul. Și ouăle sunt mai scumpe: de la 60 de bani, acum prețul poate ajunge chiar și la 1 leu și 20 de bani, iar din această toamnă acestea vor costa cu până la 30% mai mult în magazine.

De asemenea, prețul cartofilor a crescut de la 2 lei kilogramul la 3.5 lei, iar un kilogram de telemea de vacă veche de la 35-40 de lei ajunge acum chiar și la prețul de 50 de lei. Comercianții susțin că au fost nevoiți să crească prețurile cu 15% față de acum un an, însă nu doar aceste alimente s-au scumpit.

Scumpiri se anunță și în cazul uleiului, care din această toamnă va costa cu cel puțin 20-30% mai mult, mai exact de  prin luna noiembrie, când floarea soarelui va ajunge la 4.000 de lei tona.

Totodată, în topul scumpirilor vor mai fi făina, mălaiul și pâinea, iar,  pe măsură ce prețurile la alimente și utilități cresc de la o lună la alta, banii pe care îi câștigăm valorează tot mai puțin și puterea românilor de cumpărare va scădea de la o lună la alta.

Sursă foto: forbes.ro

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *